Bio-BLOG | Delly World

  Nunțile (2)        Așa a și fost. Șas e ani mai târziu m-am trezit într-un morma n  de foi, caiete, dosare cu șină și  folii, încercând să ordonez și să reordonez săracul și smeritul meu repertoriu. Altcineva care nu mă cunoștea ar fi zis că mă pregătesc pentru meseria de notar public dar eu știam că o persoană dezordonată ca mine poate fi și ordonată atunci când vrea.  O persoană ca mine  poate fi și o nouă variantă a ei la care mulți nu se așteaptă. Exista  o fărâmă din mine care strălucea ca o perluță pe fundul oceanului și pe care o văzuseră puțini. Unii nu o văzuseră  deloc iar alții se împotriviseră să o vadă. Și mai era mama care spunea :du-te! …că sigur o sa fie bine!  Nu știam tonurile din care cântam, nu știam în ce ordine trebuie să cânt melodiile, nu aveam decât două programe, nu știam cum va suna vocea mea în fața unui public de nuntă, nu știam dacă sigur trebuie să mă duc la nuntă sau e suficient că m-am pregăti...

  Nunțile (1)                   Am  știut mereu că munca cere sacrificiu și am primit sacrificiul cu brațele deschise. Nu mi-am permis să mă tăvălesc în bine decât după ce am știut sigur că mi-am îndeplinit misiunea. Așa încât: am stat flămândă, nedormită, răcită, obosită până la epuizare la școală, olimpiade, repetiții, concursuri, spectacole, examene de toate felurile fără să mă plâng nici măcar părinților. Aproape că nu o auzeam pe mama când mă ruga să mănânc sau să mă gândesc mai mult la mine, la sănătatea mea. Nu aveam timp de pierdut cu asta.  Tata  era de acord aici,  că exageram cu muncile mele de Sisif și, pentru că eram în minoritate în fața lor, preferam să mă ascund în camera mea, ca să nu fiu nevoită să dau explicații, mai ales că, până la un anumit moment, sănătatea mea s-a dovedit a fi de fier și corpul meu, cel mai bun aliat în toate experimentele pe care involuntar mi le făceam.   De ce nu mâncam...