Cartea mea-partea a Xa
Nunțile (1) Am știut mereu că munca cere sacrificiu și am primit sacrificiul cu brațele deschise. Nu mi-am permis să mă tăvălesc în bine decât după ce am știut sigur că mi-am îndeplinit misiunea. Așa încât: am stat flămândă, nedormită, răcită, obosită până la epuizare la școală, olimpiade, repetiții, concursuri, spectacole, examene de toate felurile fără să mă plâng nici măcar părinților. Aproape că nu o auzeam pe mama când mă ruga să mănânc sau să mă gândesc mai mult la mine, la sănătatea mea. Nu aveam timp de pierdut cu asta. Tata era de acord aici, că exageram cu muncile mele de Sisif și, pentru că eram în minoritate în fața lor, preferam să mă ascund în camera mea, ca să nu fiu nevoită să dau explicații, mai ales că, până la un anumit moment, sănătatea mea s-a dovedit a fi de fier și corpul meu, cel mai bun aliat în toate experimentele pe care involuntar mi le făceam. De ce nu mâncam...