Cartea mea-partea a IXa
OlimpiAde-le (3) Am observat c ă unul dintre cele mai funcționa le resorturi ale ființei mele interioare era să ajung la capătul puterilor, să fiu nespus de epuizată, doborâtă și apoi începeam să mă reclădesc bucată cu bucată. Din acel punct începeam să caut ieșirea cu mai multă perspicacitate. Atunci când nimeni nu-mi mai dădea vreo șansă începeam să fructific la maximum atuurile mele. În situația dată, în care acumulasem suficientă oboseală, nemulțumire și frustrare, aveam toate datele necesare să încep procesul de remontare. Proba de discurs a fost ca o lumină bună. Ca un cer de primăvară. După ce am terminat discursul, am interpretat un fragment dintr-o doină exact așa cum îmi făcusem planul. ,,Greu îi Doamne când n-ai cui, o vorbî bunî să-i spui”. Poate că versurile doinei izvorau odată cu sentimentele mele și toată încărcătura mea emoțională din acea perioadă s-a revărsat în cascadă peste mintea profesorilor examinatori . ...