Bio-BLOG | Delly World

Pianul                La 12 ani, m-am trezit față în față cu un pian nou,  masiv, ciocolatiu , într-o c ameră cu un profesor de muzică. Acel profesor de muzică pe care-l cunoștea toată lumea și care era dir ijor, director  de club și o figură foarte importantă în cultura județeană răspunse afirmativ la telefonul mamei mele și urma să încep cursurile de pian, sub îndrumarea lui. Mi-am așezat  mâinile pe clapele albe și rigide. După primele încercări, îmi pierdusem complet entuziasmul și simțeam din nou că nu a fost cea mai bună idee să mă prezint cu semitalentul meu  la ușa unui profesor de muzică și să am impresia că acel caiet cu portative învelit în copertă albastră, pe care-l pregătisem cu mama de acasă, îmi va prezenta totul într-o manieră magică.         Problema era că simțeam că și domnul profesor își pierduse răbdarea și ridicase tonul, apăsase cu năduf clapele în locul meu, așteptând să pricep că 1,...

Licuricii         Prin clasa a II-a am făcut parte dintr-un grup de dans modern. Nu era un grup consacrat al  vre unui club renumit de dans și nici nu avea exigențele unuia  care să aibă ca țintă precisă  performanța. Eram într-o școală rurală, fiindcă mă mutasem de la oraș la sat între timp   și eram  parte din proiectul artistic al mamei mele care, mă surprindea din no u cu un joc nou și interesant-  dansul  alături de colegele  mele  din clase  primar e   cu repetiții, costume  violet  și participări la concursuri.          Veți spune că am fost mereu o privilegiată, fiind pionul preferat în orice  idee pusă-n scenă  de mama mea.  Spun doar  că am fost crescută și educată de o mamă din zodia fecioară, cu un puternic simț critic și  cu destul de multă autoritate încât să nu-mi permit pisiceli sau negocieri absurde în timpul activităților serioase. În u...

    Patinatoarea           Mi-a spus cineva sau am citit că, ori de câte ori ți-e dor de tatăl sau de mama care nu mai este în viață,  să te uiți la mâinile tale și să le săruți. Acolo sunt ei. Sălășuiesc în tine și trăiesc pentru tine, prin tine. Atâta timp cât tu lupți pentru visul tău, atâta timp cât tu perseverezi în munca ta și încerci să te autodepășești, ei n-au murit.                Când eram mică voiam să devin patinatoare. Sau cel puțin asta am declarat în interviul pe care mama mi l-a luat  la vârsta de 5 ani, înregistrându-mă pe o casetă. Fără să-mi spună ce are de gând să facă, a apăsat simultan primele două butoane ale micului casetofon gri marca anilor '80 și a început să mă întrebe lucruri despre viețișoara  mea de copilă visătoare care vorbea singură prin casă, interpretând și imitând cu aceeași frenezie naivă personaje din desene animate dar și  neamuri sau musafiri care mai...