Cartea mea- Ultimul capitol.
După ce am asistat la fel de neputincioasă și la ulti ma parte a acelui obicei creștinesc destul de g reoi și aflat mereu sub zâmbetu l fals al unui soare necruțător , am încercat să mă gândesc pentru a nu știu câta oară la ce se întâmplase. Recunosc că unul dintre defectele sau calitățile mele este să regândesc, analizez lucrurile în speranța că mica mea recapitulare le va pune în ordinea cuvenită. Rezultatul este același.Trecutul rămâne trecut de fiecare dată cu ireversibil itatea lui însă, am căpătat ace st obicei ca o formă de ,.renovare” a mea și a celor din jurul meu, având întotdeauna subsentimentul că ceva nu am făcut bine sau putea fi făcut mult mai bine. M-am așezat pe o băncuță din cimitir, simțind deja cum capătă teren o amețeală soră cu leșinul care îmi dădea târcoale încă de când am ieșit din curtea bisericii. Mi se înfundaseră și urechile și începusem să mă detașez de ...